ardealul_pamanat_512dacbeac394.gif

Ardealul pamant romanesc

Rating: Nu a fost evaluat încă
Disponibilitate:in stoc 10 produse
Cod produs:
16,80 lei
Mergi la comparare produse

Descriere

Peste puţin timp va apare în Elveţia, în limba franceză, lucrarea mea intitulată: Le probleme transylvain vu par un americain având ca substitlu: La Transylvanie terre roumaine.

Cartea de față este traducerea în limba română a ultimelor două părţi din acea lucrare.

Prima parte, în care mă ocup de Transilvania înainte de năvălirea ungurilor şi în care expun, pe baza celor mai noi cercetări si descoperiri, teoria continuităţii dacoromâne pe teritoriul Transilvaniei, apare astfel numai în ediţia franceză.

Ţin să precizez că lucrarea a fost terminată înainte de evenimentele din 23 August 1944. Climatul politic al vremii în care ea a fost scrisă nu m-a împiedicat însă, să dezvălui opiniei publice din Occident aspectul real a aşa numitului arbitraj de la Viena, act arbitrar, inechitabil şi apolitic, impus cu violenta de cei doi comparşi: Ducele şi Führerul, cari au crezut că Europa culturii milenare a căzut atât de jos încât destinele ei pot fi scrise de doi aventurieri, erijaţi în conducători.

Dictatele impuse de dictatori au avut din totdeauna soarta făuritorilor lor. Nimic nu se poate clădi într-adevăr pe violenţă, după cum nimic nu se poate clădi pe nisip: nici dictaturi şi nici dictate.

 

MILTON G. LEHRER

 

„Poporul român este un popor născut în libertate, trăit în libertate şi căruia această condiţie de libertate îi este elementul primordial şi absolut pentru viaţă".

N. IORGA

 

„Ungurii duc o politică violentă şi oarbă faţă de naţionalităţile supuse Coroanei ungare şi în special faţă de români".

Lord ED. FITZMAURICE fost Ministru al Marii Britanii

Aprecieri

Aprecieri

Nu există comentarii pentru acest produs.
Acum, vă rugăm să descrieti (pe scurt) recenzia dvs....(min. 100, max. 2000 caractere)
În primul rând: Evalueaza produsul. Vă rugăm să selectaţi un rating între 0 (cel mai slab) şi 5 stele (cel mai bun). Rating:
Caractere scrise:

Comentarii

You have no rights to post comments

Legaturi externe

Categorii

Cele mai vandute