suferintele_din__4c58350edc2d8.gif

Suferintele din Ardeal

Rating: Nu a fost evaluat încă
Disponibilitate:in stoc 10 produse
Cod produs:
19,27 lei
19,27 lei
Mergi la comparare produse

Descriere

S-ar putea cineva întreba dacă reeditarea unei cărţi scrise la început de secol XX, mai poate prezenta interes şi oportunitate la sfârşit de secol, atâta vreme cât situaţia istorică a îmbrăcat forme atât de diverse şi popoarele Europei au tre­cut prin cel puţin trei mari încercări; două războaie mondiale şi războiul rece, care fiecare-n parte au provocat mari transformări în situaţia geo-politică a Europei.

Răspunsul poate fi găsit în însăşi lectura atentă a cărţii “Suferinţele din Ar­deal”, care tratează momentele cele mai importante ale istoriei Transilvaniei, într-o lucrare de sinteză, scrisă de un bun cunoscător al evenimentelor, preocupat să aducă puţină lumină în luptele de idei duse de oameni de ştiinţă şi diplomaţi pe tărâmul istoriografiei.

Vasile Stoica, autorul acestei lucrări, scriitor şi diplomat, născut în anul 1889 în Avrig (Sibiu), făcându-şi studiile secundare şi universitare la Sibiu, Braşov, Budapesta şi Paris, licenţiat în litere, fost membru în delegaţia română la Liga Naţiunilor, deputat de Sibiu, ministru plenipotenţiar la Tirana şi Sofia, apoi la Riga şi Kaunas (Lituania) (1933 -1939) şi la Ankara (1939 -1940), subsecretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale (1940), şi-a consacrat o bună parte din viaţă în lupta pentru emanciparea românilor din Transilvania.

în afara colaborărilor la diferite periodice din ţară, cu opere literare originale şi traduceri, Vasile Stoica şi-a susţinut activitatea diplomatică cu o mulţime de scrieri cu caracter istoric şi ştiinţific, din care amintim doar câteva: “Habsburgii şi România” (cu T. Rusu-Abrudeanu), Buc. 1915; “Suferinţele din Ardeal” (două ediţii, 1916, 1917); “Basarabia”, New York, 1919; “The Roumanian question”, Pittsburg, 1919; “în America pentru cauza românilor”, 1926 şi lista ar putea fi mult completată.

Această scurtă carte de vizită asupra autorului şi operei sale, am considerat-o necesară pentru simplu motiv că ea poate constitui un argument asupra compe­tenţei şi posibilităţii unei bogate informaţii, atât de necesare în elucidarea unor evenimente pe cât de controversate, pe atât de importante, vizând trecutul nostru istoric şi legat de acesta, modelarea în termeni acceptabili a istoriei vii­toare.

Se spune mereu că trecutul istoric nu mai trebuie dezgropat, raportând totul la prezent. Aşa ar fi dacă evenimentele care au început să se desfăşoare după 1989 în zona geo-politică a ţării noastre (vezi fosta Iugoslavie), nu ne-ar da mo­tive de îngrijorare, ele având multe puncte comune cu cele din preajma celor două războaie mondiale. Şi astfel va trebui să acţionăm precum zicea de curând rabinul de Timişoara, domnul Neuman, într-o emisiune TV în limba germană, că: “Nu poate fi constituit un viitor fără a ne gândi la trecut”.

Iată încă un motiv în plus ca această lucrare să ajungă în mâinile generaţiei tinere şi nu numai, pentru a-şi putea construi viitorul, bazându-se pe o amplă şi corectă cunoaştere a trecutului.

Dar în aceeaşi măsură, ea trebuie să ajungă pe masa de lucru a marilor perso­nalităţi şi organisme internaţionale, pentru o corectă cunoaştere a istoriei Tran­silvaniei, care azi a devenit o problemă la fel de disputată ca şi după primul război mondial, iar reluarea ei în considerare în termenii adevărului istoric, ar putea declanşa consecinţe dezastruoase nu numai în centrul Europei, ci cu ex­tindere pe întregul continent.

Avem încredere în luciditatea şi buna credinţă a oamenilor politici, care prin atitudinea lor corectă şi în spiritul adevărului, să ducă nu la o dezbinare şi neîn­ţelegere între naţiuni, ci la o Europă unită şi prosperă, o patrie a libertăţilor şi a democraţiei.

Aprecieri

Aprecieri

Nu există comentarii pentru acest produs.
Acum, vă rugăm să descrieti (pe scurt) recenzia dvs....(min. 100, max. 2000 caractere)
În primul rând: Evalueaza produsul. Vă rugăm să selectaţi un rating între 0 (cel mai slab) şi 5 stele (cel mai bun). Rating:
Caractere scrise:

Comentarii

You have no rights to post comments

Legaturi externe

Categorii