maria.gif

Maria trecatoarea

Rating: Nu a fost evaluat încă
Producator: Producator
Disponibilitate:in stoc 10 produse
Cod produs:978-606-8541-65-5

Product Dimensions and Weight

Lungime produs: 10.0000MM
Latimea produsului: 180.0000MM
Produs pe lungime: 100.0000MM
Greutatea produsului: 150.0000G
14,45 lei
14,45 lei
Mergi la comparare produse

Descriere

Aş putea spune că Maria Magdalena este o veche cunoştinţă. Adeseori, în copilărie, am admirat-o în pictura de pe peretele bisericuţei din satul meu natal. Acolo, ea apărea însoţită de alte Femei Mironosiţe care aduceau balsamurile, un ultim omagiu oferit trupului lui Iisus. În liturghia ortodoxă noi celebrăm aceste «Mironosiţe» în perioada de după Paşti. Le omagiem pentru fidelitatea lor, fidelitate supremă, dincolo de moarte. Nu voi cita numele tuturor acestor femei. O voi aminti doar pe una dintre ele: Maria din Magdala cunoscută mai curent sub numele de Maria Magdalena. Pentru ce numele ei s-a fixat atât de solid în memoria mea? Probabil datorită tatălui meu, preot ortodox, care mi-a povestit despre Maria Magdalena că, în timp ce Iisus şedea la masă în casa unui fariseu, ea a îndrăznit să se apropie de el, să-i ude cu lacrimi picioarele, apoi să le şteargă cu părul ei, să le sărute și să le ungă cu un parfum dintre cele mai scumpe. Sau că în dimineaţa Paştelui ea ar fi fost prima care l-a întâlnit pe Iisus şi s-a aruncat la picioarele lui. Nu este de mirare ca un destin atât de neobişnuit să-i inspire pe artişti. Cu ocazia călătoriilor mele şi a diferitelor lecturi am avut posibilitatea să o întâlnesc pe Maria Magdalena în somptuoasele tablouri ale lui Veronese, Caravaggio sau Georges de La Tour, un pictor originar din Lorrena, regiune din Franţa unde locuiesc acum. Am admirat aceste tablouri chiar dacă mi-a fost greu să o regăsesc pe Maria Magdalena din copilăria mea. Pentru ce ne este prezentată, de cele mai multe ori, ca şi cum ar suferi o pedeapsă, cufundată în contemplarea taciturnă a unui craniu uman? «Ea plânge ca o Magdalena» după cum spune o expresie franceză. Dar unde este bucuria de a-l fi întâlnit pe Iisus? Unde este bucuria de a se şti iertată şi iubită? Şi iată că într-o zi, la Metz, într-o mică sală de teatru, am avut un şoc. Am întâlnit-o pe Maria Magdalena pe care o iubeam. Singură în scenă, într-un decor sobru, o actriţă dădea glas Mariei trecătoarea. Pe un foarte frumos text de Pierre-Marie Beaude, Maria îşi povestea viaţa de femeie liberă dar, în acelaşi timp, înlănţuită. Femeia niciunui bărbat, dar femeie pentru toţi bărbaţii, eliberată de orice supunere domestică dar simţind asupra ei, dispreţul tuturor oamenilor de treabă. Femeia care simţea în adâncul fiinţei ei muşcăturile tuturor demonilor care o posedau. Apoi, pentru ea, a fost o întâlnire. Cea care i-a răscolit viaţa. Un om a privit-o pe Maria cu o privire pe care ea nu o cunoscuse niciodată. Maria trecătoarea cunoştea privirea oamenilor, ştia să o judece si chiar să o comercializeze la un preţ bun. Ea ştia foarte bine să analizeze acele priviri tulburi ale dorinţei şi ale mustrării. Privirea lui Iisus era de un alt ordin. Era o privire prietenoasă, o privire care liniştea, care te ridică, care te salvează. Povestirea lui Pierre-Marie Beaude ne oferă posibilitatea să vedem calitatea acestei întâlniri. Într-un stil sobru, dar poetic în același timp, fără emfază care arde in focul pasiunii, «Maria trecătoarea» ne descrie bucuria nespusă, greu de exprimat a acestei întâlniri. Propunându-i autorului să traduc această povestire care m-a impresionat şi emoţionat în mod deosebit am vrut să fac un cadou prietenilor mei români, cei care trăiesc în frumoasa noastră ţară precum şi celor ce i-au trecut frontierele. Pentru ca toţi să aibă bucuria de a o întâlni pe Maria trecătoarea şi, de asemenea, pe Acela pe care ea l-a iubit atât de mult.

Paula HRISTESCU

Aprecieri

Aprecieri

Nu există comentarii pentru acest produs.
Acum, vă rugăm să descrieti (pe scurt) recenzia dvs....(min. 100, max. 2000 caractere)
În primul rând: Evalueaza produsul. Vă rugăm să selectaţi un rating între 0 (cel mai slab) şi 5 stele (cel mai bun). Rating:
Caractere scrise:

Comentarii

You have no rights to post comments

Legaturi externe

Categorii